“Pensionarii reprezintă o forță formidabilă, nimeni n-ar crâcni în fața noastră” mărturisește marele actor Alexandru Arşinel, în exclusivitate pentru revista “OMENIA“

Uneori comedia este arma cea mai subtilă și mai eficientă în lupta cu moravurile, cu minciuna, hoția, cu ridicolul sălbăticiei, iar cei care o mânuiesc merită toate aplauzele noastre. Este și cazul maestrului Alexandru Arșinel, actorul deplin și directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”. Asemeni ilustrului său înaintaș, al cărui nume îl poartă teatrul de revistă, domnul Alexandru Arșinel își dezvăluie în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate revistei noastre, o altă latură a personalității sale complexe. Ne-am obișnuit cu Alexandru Arșinel – actorul! Pus mereu pe glume, un remediu perfect pentru starea de lucruri actuală. Noi, în cele ce urmează, vă prezentăm omul Alexandru Arșinel. Omul căruia nu-i este indiferentă soarta țării sale, a vârstnicilor ei, a viitorului pe care trebuie să-l clădim pentru copiii și nepoții noștri.

Maestre Alexandru Arșinel, cât de lung a fost drumul de la Dolhasca și până pe Calea Victoriei?

A fost un drum lung, foarte lung, în primul rând imprevizibil, pentru că n-am știut că o să-l străbat. Totul a venit prin acumularea multor întâmplări și factori. A fost un destin condus, probabil, de o mână nevăzută, un destin condus de evenimentele prin care am trecut, întâmplări care mi-au purtat pașii cu sau fără voia mea, prin diferite locuri, am întâmpinat fel și fel de obstacole… și așa m-am trezit, deodată, la o școală care, până la urmă, avea să mă aducă pe Calea Victoriei. Am […]