Sărbători cu lumină și speranță!

Dragi seniori, iată-ne așadar în pragul sărbătorilor pascale pe care le așteptăm așa cum le așteptam odată, în vremuri mai mari la suflet. Cu bine să dea Dumnezeu să le depășim pe acestea care ne încearcă acum credința, solidaritatea și omenia.

Luptăm cu un dușman perfid și necunoscut. Este pretutindeni și nicăieri. Peste tot în jurul nostru s-au așternut teama și neîncrederea în ziua de mâine, în clipa care trece.

Cu responsabilitate și încredere vom depăși și acest moment, suntem lângă dumneavoastră la bine, dar mai ales la greu! Nu mai este mult, și de aceea vă doresc ca Sfânta Lumină a Celui Înviat acum 2000 de ani să ne ocrotească pe toți, să ne dea sănătate, încredere și putere în vremurile pe care le trăim. Cu Omenie vom birui toate necazurile, trebuie să fim puternici și încrezători, dragi seniori și cetățeni ai României.

Sfintele sărbători pascale să vă găsească în pace și înțelegere, iar bunul Dumnezeu să vi-i aducă pe cei dragi sufletului  în jurul mesei îmbelșugate, în rugăciune și mulțumire.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Președintele Federației Naționale “OMENIA“ a C.A.R.P.-urilor din România

Inginer Gheorghe CHIOARU