Apropierea sfârșitului de an constituie un profund prilej de reflecție asupra a ceea ce am realizat în acest an dar și despre condiția socială a seniorilor, a celor care au dat viață, au crescut și educat tinerele generații.

Fenomenul neglijării vârstei a treia, în mod pregnant pe timpul pandemiei, s-a văzut că este în general mondial și că speranța vârstnicilor României într-o viață mai bună, promisă după 1989, a reînviat pentru o surtă perioadă, dar ca o flacără ce arde prea repede, s-a stins.

Schimbarea de mentalitate și de atitudine, privind creșterea standardului de viață, care au fost transmise de la vest către este în cadrul Uniunii Europene, au pălit în fața noilor realități economico-sociale și atunci când am sperat că am ieșit din tranziție ne-am trezit după pandemia de COVID-19 într-o multiplă criză geopolitică, economico-financiară, energetică și de combustibili cu un război aproape de granițe și o provocare geoclimatică distructivă. În acest context, politicienii de la guvernare se joacă cu pensiile celor care după o viață de muncă nu mai au alte surse de venit, vorbesc toată ziua de principiul contributivității dar care nu este aplicat în nici un sistem de pensii din România, neexistând fond de pensii ci doar buget de asigurări sociale.

Dacă înainte de anul 1989 pensiile reprezentau 80% din salariu, astăzi pensia medie este sub 30% din valoarea salariului mediu brut pe […]