About Federatia Nationala Omenia

Autorul nu are detalii introduse, deocamdata.
So far Federatia Nationala Omenia has created 120 blog entries.

Dublu eveniment la CAR Credit Teiuş, partener al Federaţiei Naţionale „Omenia”

În perioada 29-30 august 2015, a avut loc inaugurarea noului sediu al CAR Credit Teiuş, judeţul Alba, ceremonie urmată de lansarea cărţii „O schiţă de istorie a Teiuşului. Cronologie. Secolele XIII-XXI”, autor Cristian Florin Bota, Director executiv al CAR Credit Teiuş.

Ceremonia de inaugurare a avut loc în prezenţa a peste 170 de persoane, printre care primarul oraşului Teiuş, preşedinţi şi personalităţi din conducerea C.A.R.-urilor afiliate Federaţiei Caselor de Ajutor Reciproc (FEDCAR), şi ai caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor, reprezentanţi ai mediului academic, simpli membri ai CAR Teiuş sau ai comunităţii locale.

Din partea Federaţiei Naţionale „Omenia” a C.A.R.P.-urilor din România a participat preşedintele, domnul ing. Gheorghe Chioaru, împreună cu preşedinţii C.A.R.P. Speranţa Pucioasa, domnul Diaconescu Dragomir, C.A.R.P. Cugir, domnul Blaga Vistian, şi preşedintele C.A.R.P. Ocna Mureş, domnul Chiorean Arghil.

Presa a scris despre acest eveniment de o mare însemnătate pentru comunitatea teiuşană şi pentru mişcarea de ajutor reciproc din ţara noastră. Astfel, ziarul UNIREA din data de 31 august scrie despre sediul splendid şi oamenii pe măsură ai CAR Credit Teiuş.

Teius

2015-09-08T22:33:57+03:0008/09/2015|

Vizita la C.A.R.P. -urile din judeţul Alba

În perioada 26 – 30 august 2015, Preşedintele Federaţiei Naţionale „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România, ing. Gheorghe Chioaru, a vizitat casele de ajutor reciproc ale pensionarilor membre din judeţul Alba: „Solidaritatea” Cugir, Ocna Mureş şi Sebeş.
Ziarul UNIREA redă poate cel mai bine vizita la C.A.R.P. „Solidaritatea” Cugir, condusă de preşedintele Blaga Vistian. Din acelaşi ziar aflăm că preşedintele C.A.R.P. „Solidaritatea” Cugir a primit Medalia de onoare a oraşului Cugir pentru implicarea şi participarea sa la activităţi de interes public organizate la nivelul comunităţii.

2015-09-08T22:24:30+03:0008/09/2015|

„Gradul de civilizaţie al unei societăţi stă în atitudinea faţă de pensionari’’

‘’Gradul de civilizaţie al unei societăţi stă în atitudinea faţă de pensionari’’
– mărturiseşte jurnalistul Ion Cristoiu, în exclusivitate pentru revista OMENIA –

Ion-Cristoiu11„Bătrâneţea stimată şi onorată de tineri devine mai uşoară”, spunea marele gânditor al Cetăţii Eterne, Cicero. Am ajuns, însă, să trăim nişte vremuri în care respectul şi compasiunea pentru bătrăni au fost înlocuite cu mârlănia şi proasta creştere. Sunt loviţi din toate direcţiile, de autorităţi prin pensii de mizerie, de societatea civila prin ignoranţă. Termenul de pensionar a căpatat în ziua de azi o nuanţă mai mult decât peiorativă. Cum putem să-i reintegrăm în societate, să le alinăm suferinţele, să îi ajutăm să îmbătrânească activ. Ce este de făcut? Despre aceasta şi despre multe altele, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru revista noastră “OMENIA” de reputatul gazetar Ion Cristoiu.

Domnule Ion Cristoiu, recent Casa Naţională de Pensii a prezentat un raport potrivit căruia jumătate din pensionarii României, adică aproximativ 2,3 milioane de persoane, au pensii mai mici de 800 de lei. Se trăieşte, astfel, la limita sărăciei….
– Eu sunt pensionar şi, în cazul acesta, nu pot să am decât o idee proastă. Gradul de civilizaţie al unei societăţi se cunoaşte după două aspecte: atitudinea faţă de pensionari, adică faţă de cei care nu mai sunt activi şi atitudinea faţă de femei, în cazul violurilor. Gradul de civilizaţie în atitudinea faţă […]

2015-08-10T14:01:51+03:0029/07/2015|
Go to Top