Drum lin în eternitate, DOMNULE PREȘEDINTE GHEORGHE CHIOARU 1939-2024

Ne-am fi dorit ca acest trist moment să nu fim nevoiți să-l anunțăm sau s-o facem cât mai târziu în timp, dar așa cum spunea cel care acum nu mai este printre noi: „moartea face parte din viață” iată că el s-a întâmplat. În această dimineață de primăvară timpurie ne-a părăsit fulgerător domnul președinte Gheorghe Chioaru, iar durerea și suferința care ne încearcă acum pe noi și pe membrii familiei nu poate fi zugrăvită în cuvinte.

Domnia sa a fost președinte al Asociației C.A.R.P. “OMENIA” București peste 23 de ani, din 1999 și până în 2022 și al Federației Naționale “OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, cea mai mare federație națională de pensionari și persoane vârstnice, vreme de 15 ani, din 2007 și până în toamna lui 2022. Din aceste poziții a reprezentat cei peste 1.400.000 de seniori afiliați, ca membru în C.N.P.V., în Consiliul Economic și Social, precum și pe plan european ca membru în Consiliul de Administrație al AGE Platform Europe, organizație cu sediul la Bruxelles. Ca manager al celor două organizații de pensionari a contribuit decisiv la modernizarea lor, prin accesarea de fonduri europene, respectiv fonduri norvegiene, proiectele derulate fiind unice prin amploarea lor și categoria de vârstă căreia li s-au adresat. Prin întreaga activitate desfășurată atât în cariera militară, cât și în viața civilă ca președinte al asociației și federației, domnul Gheorghe Chioaru a ridicat prestigiul seniorilor în societate fiind permanent […]

2024-02-13T11:56:44+02:0012/02/2024|

Mesajul Domnului Președinte Ec. Giorgică BĂDĂRĂU cu prilejul SFINTELOR SĂRBĂTORI DE IARNĂ ȘI A ANULUI NOU

Dragi seniori, iată că timpul, oricât ne-am dori nu stă în loc și nu așteaptă pe nimeni. ”Panta rei” spuneau vechii greci. Așa și anul 2023 care cu bune, cu rele se apropie de final. Prilej de reflecție și perspective.

Nădăjduim că anul 2024 va fi unul al speranțelor pentru vârstnicii din România, al speranțelor într-un trai mai decent și într-o siguranță a zilei de mâine mai bună. Prin majorarea pensiilor,  în cele două etape, indexarea de la 1 ianuarie și apoi recalcularea în septembrie 2024, se dorește îndreptarea inechităților sociale care de peste 30 de ani stăpânesc sistemul public de pensii. Dar poate nu este suficient. Un vechi proverb arab spune că „Nu iei nici o hotărâre înțeleaptă fără un om bătrân”. Din păcate, conducătorii noștri vremelnici, de prea multă vreme și ori de câte ori au putut nu și-au ascultat înțelepții, dar n-au plecat urechile nici la nevoile și necazurile persoanelor de vârsta a treia care, din patru în patru ani, contează, dar doar ca număr de votanți. Nu suntem un număr, suntem oameni.

Numitorul comun al persoanelor de vârsta a treia nu-l reprezintă doar punctul de pensie, ci implementarea unui întreg sistem de protecție și asistență socială și medicală, de a oferi seniorilor sprijinul și șansa de a fi auziți și implicați în societate.

Lumea este într-o continuă schimbare și provocare, atât la nivel european cât și mondial. Modificările climatice și demografice, crizele politice, economice și teritoriale, din […]

2023-12-21T11:02:27+02:0021/12/2023|
Go to Top