Dragi prieteni, după o iarnă capricioasă, pășim iată cu speranță într-un nou și binecuvântat început. Marele poet francez Victor Hugo spunea că “dacă oamenii nu s-ar iubi între ei, nu văd ce rost ar mai avea existenţa primăverii”. Bine ar fi să-l ascultăm pentru că prea am avut parte în ultima perioadă în loc de iubire și înțelegere, de ură și dezbinare. Am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple, frumoase, pentru că omul are nevoie de foarte puțin pentru a fi fericit. 

    Să nu le uităm pe doamnele din viața noastră, mame, soții, fiice și surori, care ne sunt alături și ne susțin, ne iubesc și ne călăuzesc în viața. Un sincer și gingaș omagiu cât toate florile din lume să le dăruim și să le mulțumim că există. 

    Primăvara este anotimpul renaşterii naturii, al reînvierii la viaţă. Bucuraţi-vă de soare, bucuraţi-vă de ghiocei, bucuraţi-vă de frumoasele zile ale primăverii şi primiţi cu drag mărţişorul în sufletele voastre. Vă dorim să aveţi o primăvară minunată, plină de dragoste şi multe realizări!

La mulți ani de Mărțișor!

La mulți ani cu prilejul zilei de 8 Martie!

Președintele Federației Naționale „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România

Ec. Giorgică BĂDĂRĂU

  Dragi seniori, o lungă vară fierbinte se încheie acum și sperăm la o toamnă îmbelșugată, liniștită și luminoasă. O toamnă care aduce cu ea ca în fiecare an ziua de 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. “O societate care nu își prețuiește persoanele în vârstă își neagă rădăcinile și își periclitează viitorul”. O propoziție pe care cei mai mulți o folosesc, acum ca pe un clișeu, atunci când vine vorba de 1 Octombrie când se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Dar foarte puțini au înțeles-o. Aceste cuvinte îi aparțin lui Nelson Mandela, el a trăit 95 de ani, dintre care 26 în pușcărie și a luptat toată viața pentru drepturile omului, ale tuturor oamenilor. Astăzi suntem noi pensionari, cu necazurile, suferințele și neajunsurile noastre. Mâine veți fi dumneavoastră, cei care veniți după noi.

  Marin Preda, începe romanul „Moromeții” cu Timpul care avea o nesfârșită răbdare cu oamenii și-l încheie cu Timpul care nu mai are răbdare. Ne regăsim în acest climat. Totul e precipitat, agitat, nervos, nu avem răbdare cu timpurile moderne și cu bătrânii noștri pe care nu-i mai ascultăm, deși ei ne spun ce se va întâmpla în zilele ce vor urma.

  Tinerii, unii dintre ei, îi disprețuiesc, îi detestă chiar, că urcă prea încet în tramvai, că se mocăiesc, că vorba […]