Dragi seniori, desprindem ultimele file ale calendarului pe anul 2025 și ne pregătim să întâmpinăm cum se cuvine Sfintele Sărbători de iarnă și trecerea în noul an. Sărbătorile de iarnă reprezintă, fără îndoială, un moment de bucurie, căldură și comuniune, în care oamenii din întreaga lume se adună pentru a celebra tradițiile și obiceiurile specifice acestui sezon al sărbătorilor.
De la sărbătorirea Crăciunului la pregătirile pentru Anul Nou, iarna aduce cu sine o aură de magie și emoție, care ne încântă inimile și ne aduce aminte de importanța familiei, a prietenilor și a comunității. Și așa este. Este momentul în care se reîntâlnesc părinţi, copii şi nepoţi, îşi fac daruri şi se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei. Ele cuprind o mulţime de obiceiuri precum cântece tradiţionale, împodobirea bradului şi darurile mult aşteptate de copii. Dar, poate, pe lângă toată magia care ne-o dăruiesc aceste sărbători, este bucuria nemărginită de a-i avea pe cei dragi sufletului alături. Pentru că aceste clipe petrecute împreună contează mai mult decât cel mai scump cadou din lume. Deschideți ușa și primiți cu credință în casele și inimile dumneavoastră sfânta lumină și taină a nașterii Mântuitorului, iar alături de cei dragi să întâmpinați anul ce vine cu speranță și omenie.
Crăciun Fericit și Anul Nou să vă aducă sănătate și belșug!
Președintele Federației Naționale „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România
Ec. Giorgică BĂDĂRĂU

