La mulți ani și sărbători binecuvântate!

Dragi seniori, desprindem ultimele file ale calendarului pe anul 2025 și ne pregătim să întâmpinăm cum se cuvine Sfintele Sărbători de iarnă și trecerea în noul an. Sărbătorile de iarnă reprezintă, fără îndoială, un moment de bucurie, căldură și comuniune, în care oamenii din întreaga lume se adună pentru a celebra tradițiile și obiceiurile specifice acestui sezon al sărbătorilor.
De la sărbătorirea Crăciunului la pregătirile pentru Anul Nou, iarna aduce cu sine o aură de magie și emoție, care ne încântă inimile și ne aduce aminte de importanța familiei, a prietenilor și a comunității. Și așa este. Este momentul în care se reîntâlnesc părinţi, copii şi nepoţi, îşi fac daruri şi se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei. Ele cuprind o mulţime de obiceiuri precum cântece tradiţionale, împodobirea bradului şi darurile mult aşteptate de copii. Dar, poate, pe lângă toată magia care ne-o dăruiesc aceste sărbători, este bucuria nemărginită de a-i avea pe cei dragi sufletului alături. Pentru că aceste clipe petrecute împreună contează mai mult decât cel mai scump cadou din lume. Deschideți ușa și primiți cu credință în casele și inimile dumneavoastră sfânta lumină și taină a nașterii Mântuitorului, iar alături de cei dragi să întâmpinați anul ce vine cu speranță și omenie.
Crăciun Fericit și Anul Nou să vă aducă sănătate și belșug!

Președintele Federației Naționale „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România
Ec. Giorgică BĂDĂRĂU

2025-12-18T08:35:40+02:0018/12/2025|

Mesajul domnului Ec. Giorgică Bădărău, Președintele Federației Naționale “OMENIA“ a C.A.R.P.-urilor din România, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

Dragi seniori, o lungă vară fierbinte se încheie acum și sperăm la o toamnă îmbelșugată, liniștită și luminoasă. O toamnă care aduce cu ea, ca în fiecare an, ziua de 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Marin Preda, începe romanul „Moromeții” cu Timpul care avea o nesfârșită răbdare cu oamenii, și-l încheie cu Timpul care nu mai are răbdare. Ne regăsim în acest climat. Totul e precipitat, agitat, nervos, nu avem răbdare cu timpurile moderne și cu bătrânii noștri pe care nu-i mai ascultăm, deși ei ne spun ce se va întâmpla în zilele ce vor urma.

Toamna pe care o așteptăm vestește o iarnă încărcată nu cu zăpezi, ci cu facturi uriașe și costuri imense pentru coșul zilnic. De aceea, trebuie să ne mobilizăm pentru membrii noștri în aceste vremuri care se anunță extrem de dificile, să fim alături de ei, pentru că ei au mare nevoie de noi, nu doar odată pe an, de 1 Octombrie, ci în fiecare zi.  Nu sunt cuvinte mari, aceasta este realitatea în care trăim, în care doar omenia noastră le-a mai rămas.

Ultimii  ani au adus profunde schimbări și provocări în cel puțin trei sectoare la nivel mondial (sănătate, socio-economic, politic), pandemia, recesiune și conflicte armate deschise în toate colțurile lumii, inclusiv la granițele României, segmentul cel mai afectat al populației fiind cel al persoanelor vârstnice.

Dar, totuși, trebuie să privim spre viitor cu încredere și cu convingerea că, indiferent de provocările ce […]

2025-10-01T07:45:09+03:0001/10/2025|

Mesajul Președintelui Federației Naționale „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România Domnul Ec. Giorgică Bădărău – “Ne dorim o Românie a empatiei și dialogului între vârstnici și tineri”

Aniversarea a 35 de ani de la înființarea Federației Naționale „OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România nu este doar o bornă cronologică, ci o sărbătoare a spiritului comunitar, a grijii pentru aproapele nostru și a încrederii că împreună putem crea o societate mai echitabilă, în care fiecare senior este tratat cu respect și demnitate.

Pe 24 septembrie 1990, într-un context marcat de incertitudini, dar și de speranță, Federația noastră a fost constituită pentru a da voce și structură mișcării C.A.R.P.-urilor, sprijinind dezvoltarea și colaborarea între casele de ajutor reciproc din întreaga țară. Prin eforturi constante am reușit să construim o rețea solidă, în continuă expansiune, cu mii de voluntari implicați, zeci de C.A.R.P.-uri membre active și sute de mii de membri care beneficiază anual de servicii diversificate și adaptate. De la servicii financiare, la consiliere juridică, informare, educație pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, ateliere de socializare și activități intergeneraționale, Federația și casele membre au devenit un reper de sprijin pentru persoanele vârstnice. Totodată, am militat permanent pentru drepturile vârstnicilor – dreptul la o viață sănătoasă și demnă, la servicii de calitate, la participare și informare. În fața provocărilor precum sărăcia, accesul inegal la servicii medicale sau marginalizarea socială, Federația noastră a fost prezentă în dialogul public, aducând în atenție realitățile trăite de seniori și propunând soluții concrete. Dincolo de cifre și servicii, cea mai importantă realizare a noastră este faptul că am reușit […]

2025-09-24T13:45:02+03:0024/09/2025|
Go to Top