Mesajul Domnului Președinte Ec. Giorgică BĂDĂRĂU cu prilejul SFINTELOR SĂRBĂTORI DE IARNĂ ȘI A ANULUI NOU
Dragi seniori, iată că timpul, oricât ne-am dori nu stă în loc și nu așteaptă pe nimeni. ”Panta rei” spuneau vechii greci. Așa și anul 2023 care cu bune, cu rele se apropie de final. Prilej de reflecție și perspective.
Nădăjduim că anul 2024 va fi unul al speranțelor pentru vârstnicii din România, al speranțelor într-un trai mai decent și într-o siguranță a zilei de mâine mai bună. Prin majorarea pensiilor, în cele două etape, indexarea de la 1 ianuarie și apoi recalcularea în septembrie 2024, se dorește îndreptarea inechităților sociale care de peste 30 de ani stăpânesc sistemul public de pensii. Dar poate nu este suficient. Un vechi proverb arab spune că „Nu iei nici o hotărâre înțeleaptă fără un om bătrân”. Din păcate, conducătorii noștri vremelnici, de prea multă vreme și ori de câte ori au putut nu și-au ascultat înțelepții, dar n-au plecat urechile nici la nevoile și necazurile persoanelor de vârsta a treia care, din patru în patru ani, contează, dar doar ca număr de votanți. Nu suntem un număr, suntem oameni.
Numitorul comun al persoanelor de vârsta a treia nu-l reprezintă doar punctul de pensie, ci implementarea unui întreg sistem de protecție și asistență socială și medicală, de a oferi seniorilor sprijinul și șansa de a fi auziți și implicați în societate.
Lumea este într-o continuă schimbare și provocare, atât la nivel european cât și mondial. Modificările climatice și demografice, crizele politice, economice și teritoriale, din […]